Despre Lica Pavel

Biografia oricarui scriitor incepe cu data nasterii. Biografia acestuia incepe cu data in care scriitorul si-a eliberat sufletul dand dovada de curaj cand o putere mai mare ca el a cerut-o; atunci cand Tara a avut nevoie: 22 decembrie 1989.
citeste mai mult

Mangaierea poetului

Cu ochii cautand fantani in cer,
Pe drumul prabusit mereu de ani,
Nu vad decat un zbor printre castani
Ce-aduce jaru-imblanzitor de ger.
In zborul tau mi-arati un adevar
Ce-l porti cu-n zambet prins de curcubeu:
Pe drumul meu, mai sunt inca un zeu
In visul pur al unei flori de mar.

Despre Scriitor

Reporterul Lica Pavel intr-o misiune pe Marea Neagra.Lică Pavel s-a născut la 22 februarie1950 în comuna Crângeni, judeţul Teleorman, unde a urmat şcoala generală de opt clase. După un an la Liceul teoretic din Drăgăneşti-Olt, în 1966 va susţine examen de admitere în clasa a X-a la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” – Breaza, pe care-l termină, cu diplomă de bacalaureat, în 1969.

Peste trei ani, ca tânăr locotenent, absolvent al Şcolii militare superioare de ofiţeri de la Sibiu, va fi şef de transmisiuni într-o unitate militară radiotehnică din Bucureşti, până în 1975 când a fost angajat redactor la gazeta de educaţie ostăşească „Înainte”. Din 1980 va activa la Studioul Cinematografic al Armatei în funcţia de redactor de scenarii filme didactice.

1981, anul când obţine licenţa în ziaristică, după absolvirea facultăţii de profil, este şi anul încadrării pe funcţia de redactor principal la emisiunea “Pentru patrie” a Radiodifuziunii Române. Aici, la 22 decembrie 1989, alăturându-se revoluţionarilor care pătrunseseră în clădire, a fost primul ofiţer care, din Studioul 31, s-a adresat ostaşilor, pe calea undelor, să fie alături de popor. Tot el a organizat şi a condus, până la venirea armatei, primul dispozitiv de apărare a instituţiei.

În ziua de 28 decembrie, a aceluiaşi an, realizează şi difuzează prima emisiune ostăşească liberă care, din 6 ianuarie 1990, se va numi „ORA ARMATEI”.

La împlinirea a 70 de ani de la difuzarea primei emisiuni „ORA ARMATEI” (16 iunie 1940), în semn de preţuire pentru activitatea de reporter radio dar şi pentru curajul dovedit în decembrie 1989, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, prin preşedintele acesteia Mihai Miron, i-a decernat jurnalistului militar Lică Pavel, „Ordinul Ziariştilor clasa I Aur”.

Între anii 1990-1991 a fost secretar de redacţie la emisiunea Televiziunii Române „PRO PATRIA” iar din 1991, la solicitarea Comandamentului Marinei Militare, a întemeiat şi a condus, timp de zece ani, Redacţia radio-TV “SCUTUL DOBROGEI” din Constanţa.

În anul 2001 a fost trecut în rezervă cu gradul de colonel iar în perioada 2003-2005 a lucrat ca salariat civil, fiind corespondent pentru Dobrogea al Trustului de Presă al Armatei.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1996 şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din 1991.
A publicat treisprezece cărţi, cuprinzând literatură pentru copii, fabule, proză umoristică, însemnări de călătorie, poezie şi proză. Asupra lucrărilor sale au făcut aprecieri critice Al. Piru, George Zarafu, Emil Manu, Titus Vâjeu, Horia Gârbea, Ovidiu Dunăreanu, Andrei Patraş, Octavian Mihalcea, Liviu Vişan ş.a.

Premii pentru creaţii literare: de trei ori premiul II la Festivalul umorului „Constantin Tănase” – Vaslui 1982,1984 şi 2012; premiul I la Festivalul umorului cazon „Podul minciunilor” – Sibiu 1991; Premiul II la Concursul naţional de poezie „Vasile Militaru”– Ocnele Mari 2011; premiul III la Festivalul naţional de umor „Ion Cănăvoiu” – Târgu Jiu 2011; menţiune la Festivalul internaţional de poezie STARPRESS – 2010 şi tot menţiune la Concursul naţional de poezie “Dor de dor” ediţia I- Botoşani, 2011; Menţiune la Festivalul internaţional de poezie şi epigrame „Romeo şi Julieta la Mizil” – 2012; Premiul III la Festivalul internaţional de umor „Alb-Umor” – secţiune proză, Alba Iulia – 2012 .

Despre scriitor, din perspectiva fiicei Mihaela-Magdalena

Biografia oricarui scriitor incepe cu data nasterii. Biografia acestuia incepe cu data in care scriitorul si-a eliberat sufletul dand dovada de curaj cand o putere mai mare ca el a cerut-o; atunci cand Tara a avut nevoie: 22 decembrie 1989.

In ziua de 22 Decembrie 1989 Lica Pavel, pe atunci maior, a fost primul ofiter care s-a adresat Armatei de la microfonul Radiodifuziunii Romane, indemnand ostasii sa se alature revolutionarilor. Tot el a organizat primul dispozitiv de aparare a instituiei. Sase zile mai tarziu difuza in eter prima emisiune militara libera: Pentru Patrie

In legile tarii nu e permis nimanui sa-i masacreze pe cei care, inarmati cu flori si credinta, se ridica impotriva nedreptatii. Lica Pavel a fost primul militar care a dat glas pe un post de radio public, sperantelor si dorintelor tuturor ostasilor, riscandu-si viata pentru un ideal nobil in vremea in care abolirea comunismului nu era sigura iar dictatorul Ceausescu era inca in libertate.

Lica Pavel, acum colonel in rezerva, considera ziua de 22 Decembrie 1989 drept cea mai importanta din cariera sa militara. A fost momnetul in care, omul Lica Pavel a inteles care este misiunea unui ostas, ce inseamna cu adevarat haina militara: nu sa urmezi ordine absurde orbeste ci sa stii sa-ti faci datoria pentru Patrie. Iar datoria Armatei Romane este sintetizata in noul juramant militar: “Eu jur credinta patriei mele Romania, jur sa-mi apar tara chiar cu pretul vietii, jur sa respect legile tarii si regulamentele militare. Asa sa-mi ajute Dumnezeu.”

Revolutionarul Lica Pavel este inainte de toate un fauritor de vise, un poet, un prozator iubitor de adevar si dreptate. Viata lui a inceput intr-un sat de la campie, intr-o iarna geroasa, acum mai bine de cincizeci si cinci de ani. In luna lui Faurar, o casa din satul stapanilor crangurilor – Crangeni – primea caldura prin glasul unui copil. Parintii au ales, fara a sti semnificatia numelui, sa-si boteze primul nascut Pavel.

Pavel, forma slava a latinului Paulus (tradus “mic”), este un nume raspandit in Romania si asociat in special cu Apostolul Pavel descris in Noul Testament ca fiind un om cu multa intelepciune si invatatura, simplu si smerit, al carui scop in viata a fost facerea de bine. Conform “The Sierra Reference Encyclopedia” numele Apostolului Pavel a fost initial Saul – apostolul pretinzand ca era evreu din tribul Benjamin. Paul, intemeietorul crestinismului cum il stim astazi, nu l-a cunoscut niciodata pe Iisus, dar a fost cel mai inflacarat purtator al mesajului Mantuitorului.

Scriitorul Lica Pavel poarta un nume predestinat, un nume a carui semnificatie etimologica nu are nimic comun cu sensul transcendental. Pana la urma, omul este “mic” in fata cosmosului si puterilor divine, dar poate crea cu sufletul lucruri mari, poate fauri franturi de univers prin puterea gandului si a cuvantului.

Este uimitor cum un luptator, un militar de cariera, pastreaza in suflet suficienta puritate pentru a putea scrie poezii pe care copii sa le poata colora, poezii imagini… poezii vis.

Poate nu intamplator un ziarist profesionist (absolvent al Facultatii de Ziaristica Bucuresti, 1976-1981) este si un fabulist de succes. Premiile Festivalului National de Umor “Constantin Tanase” (Vaslui) din anii 1982 si 1984 si Marele Premiu al primei editii a Festivalului de Umor Cazon “Podul Minciunilor” (Sibiu) 1990 sunt dovezi incontestabile ale valorii creatorului literar.

Harul lui scriitoricesc este recunoscut nu doar de criticul si istoricul literar Al. Piru, ci si de alti scriitori de reala valoare: Emil Manu, Titus Vijeu, Ovidiu Dunareanu, Cleopatra Lorintiu, Nicolae Boghian, Liviu Visan.

Lica Pavel este asadar un autor consacrat, membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din 1991 si al Uniunii Scriitorilor din Romania din 1996.

Data biografice furnizate de
Mihaela-Magdalena Lica

Pamil Visions logo. Rounite KIDO'Z free web browser for kids.

Arhiva

Scriitorul cu nepotelul sau, Paul-Jules, si fiica, Mihaela-Magdalena.
Scriitorul cu nepotelul sau, Paul-Jules, si fiica, Mihaela-Magdalena.